Reabilitarea continuă la Conacul Neamţu, din Olari. În ce stadiu se află lucrările

Din 2018 a fost demarată restaurarea constantă, pas cu pas, a Conacului Neamţu din satul Olari, comuna Pârşcoveni. Aflat pe parcursul procesului de restaurare, conacul este un punct important pentru comunitatea locală.

Pornit din 2021 împreună cu UiPath Foundation a fost creat „Centrul experimental de Studii şi Educaţie de la Conacul Neamţu din Olari” dedicat acestui loc. La fel ca în toate celelalte intervenţii realizate de Asociaţia Pro Patrimonio, restaurarea, şantierul şi toate încercările de activare, educare şi coagulare a comunităţii locale sunt proceste deschise, publice.

„După finalizarea restaurării fațadelor produsă în 2022, anul acesta ne concentrăm eforturile să realizăm reparaţiile şi refacerea finisajelor din spaţiile interioare ale etajului conacului”, spun reprezentanţii Pro Patrimonio.

 Astfel, s-a început lucrul la tavane, unde conacul păstra în mare majoritate doar grinzile din structura acoperișului. Sunt şi câteva excepții: în camera dinspre fațada principală s-a păstrat mare parte din tavanul boltit, iar în loggia de pe latura de nord-vest s-au păstrat fragmente din lambriul de lemn care îmbrăca tavanul.

În prezent s-a refăcut substructura din lați de lemn pentru tencuielile de la tavan și se așează primul strat de vată minerală din pod. Folosim materiale moderne (vată minerală bazaltică, sponsorizată cu generozitate de către Rockwool România, mulţumim!) pentru a nu aduce greutate suplimentară structurii existente și pentru a mări confortul interior al etajului, limitând pierderile de căldură în perioadele reci, când vom încălzi și folosi spațiile.

 În paralel se montează și instalația electrică pentru iluminat, prize și întrerupătoare, respectând toate normele tehnice de siguranță în exploatare.

 „Am început să montăm și copertina de la intrarea secundară. Aceasta a fost demontată anul trecut pentru finalizarea reparațiilor la tencuiala de fațadă. Echipa de dulgheri condusă de domnul Florin Ganea – cel care ne-a ajutat ani de zile cu lucru specializat la Biserica de Lemn de la Urşi — a curățat piesele de lemn și a completat ce lipsea, pentru a reface întreaga copertină”, conchid reprezentanţii Pro Patrimonio.