„Primăria cade pe noi, dar onor guvernul nu se sinchiseşte să ne ramburseze TVA-ul”

Comuna Iancu Jianu, aflată la graniţa cu judeţul Vâlcea, se numără printre cele mai întinse localităţi rurale din Olt, dar cu mulţi oameni săraci, chiar dacă beneficiază de o infrastructură îmbunătăţită.

Comuna Iancu Jianu este una dintre puţinele localităţi rurale din judeţul Olt care are reţea de gaze naturale, investiţie realizată în anii ’90. Câţiva ani mai târziu, locuitorii au beneficiat şi de reţeaua de apă, singurele necesităţi rămânând acum canalizarea, dar şi modernizarea celor 24 de kilometri de drumuri comunale. Priorităţile primarului Dumitru Corbeanu, în acest mandat, au constat în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din comunitatea de rudari şi achitarea datoriilor acumulate de fosta administraţie locală.

„Am scăpat de datoriile fostului regim”

În opinia primarului Corbeanu, cea mai mare realizare a sa în acest mandat este faptul că a reuşit să achite toate datoriile moştenite de la fosta administraţie pedelistă.

 

„Am scăpat de datoriile fostului regim, 15 miliarde lei vechi, acumulate în special la iluminatul public şi salarii”, ne-a declarat acesta.

 

Cu prioritate, investiţiile realizate în acest mandat s-au derulat în Cătunul „Rudari”, o comunitate uitată de foştii edili.

 

„Eu nu fac diferenţe între cetăţeni, de aceea am considerat că sunt necesare investiţii în acest cătun pentru că avea condiţii de viaţă grele. Acolo nu exista nici măcar sistem de iluminat public. În acest an, după multe luni de plimbat hârtii, am reuşit să realizăm iluminatul public. Şi în restul comunei am pus la punct iluminatul public, am montat peste 600 de lămpi, iar sistemul este realizat în peste 90% din localitate. Toate aceste investiţii le-am realizat cu fonduri din bugetul local. Tot pentru comunitatea de rudari se lucrează la studiul de fezabilitate pentru construcţia unei grădiniţe cu program normal, cu două săli de grupe”, a spus primarul.


În cadrul proiectului depus la Ministerul Dezvoltării, privind realizarea reţelei de canalizare în toată comuna, autorităţile locale au solicitat fonduri pentru introducerea reţelei de apă în Cătunul „Rudari”. Tot pentru persoanele de etnie romă s-a derulat un proiect cu fonduri europene, în urma căruia 200 de persoane au dobândit certificate de naştere, 30 de persoane buletine, iar două persoane toate actele de identitate.

Întocmirea cărţilor funciare şi cadastru

Un alt proiect important care va demara în curând în localitate se referă la înregistrarea în evidenţele de cadastru şi în cartea funciară a tuturor proprietăţilor. Este vorba de proiectul CESAR, în care sunt incluse 19 localităţi la nivel naţional, în valoare de 54 milioane euro, fonduri nerambursabile.

 

„În prezent se caută soluţi pentru moştenirile nerezolvate, cu notarii publici, pentru persoanele care nu deţin acte de indentitate şi pentru înscrierea actelor de mână”, a spus primarul.

 

Cu fonduri de la Banca Mondială, se execută lucrări de reabilitare a şcolilor din Iancu Jianu şi Dobriceni, şi a grădiniţelor din cele două sate.

 

„Cu fonduri proprii, lucrăm la schimbarea scenei din Căminul Cultural, scenă construită în anul 1954, şi a uşilor”, a precizat Corbeanu.


Prin fonduri APIA, localitatea are un tractor cu remorcă, iar beneficiarii ajutorului social au construit un garaj pentru aceste utilaje. Comuna are serviciu de salubritate şi o haldă de gunoi betonată, pe amplasamentul vechiului CAP.

Cinci miliarde, pentru puntea pietonală

Pentru construirea unei punţi pietonale peste râul Olteţ, care leagă comuna Iancu Jianu de judeţul Vâlcea, s-a primit finanţare de 11 miliarde lei vechi, însă pentru finalizarea lucrării este nevoie de încă cinci miliarde, pe care autorităţile le aşteaptă de la guvern.

 

„Tot de la onor guvernul aşteptăm rambursarea de TVA în valoare de 730 miliarde lei vechi, sumă pe care trebuia să o primim de la începutul anului trecut, asta în situaţia în care avem nevoie de bani, primăria cade pe noi”, a spus primarul.


La capitolul drumuri, deşi se investeşte anual, edilul ar vrea mai mult: „Avem o reţea de drumuri comunale de 24 km, pe care trebuie să le întreţinem anual, ceea ce costă foarte mult. Trebuie să înceapă lucrarea privind asfaltarea a 2,8 km în satul Preoteşti, cu ajutorul Consiliului Judeţean am asfaltat 2,5 km pe DJ 643 şi 450 m în zona Târgului, precum şi crearea unei parcări de 900 mp”, a mai spus Corbeanu.

 

„Dacă s-ar asfalta drumul ăsta ne-ar face o bucurie, că toamna e greu pe aici, chiar dacă e pietriş, se face nămol. De când m-am născut, fac 75 de ani anul ăsta, tot aşa ştiu drumul”, ne-a declarat Gheorghiţa Ilie, o localnică din satul Preoteşti.

Mulţi localnici se debranşează de la reţeaua de gaze naturale

Comuna Iancu Jianu are peste 4.700 de locuitori, din care peste o mie sunt plecaţi în străinătate, deoarece singura preocupare a zonei este agricultura, fără alte posibilităţi de a-şi găsi un loc de muncă. În urmă cu 20 de ani, Iancu Jianu era cea mai prosperă comună din judeţ, având pe raza sa un parc petrolier, ferme de creştere a animalelor, de pomi fructiferi şi viţă de vie, unde majoritatea locuitorilor aveau locuri de muncă. Având oportunităţi, imediat după Revoluţie, s-a demarat investiţia privind introducerea reţelei de gaze naturale.

 

„Prima proiectare s-a făcut în octombrie 1992, iar execuţia lucrării s-a finalizat în anul 1994. Reţeaua se întinde doar în satul Iancu Jianu, unde, la început, s-a tras reţea în 720 de gospodării. Acum sunt mult mai puţine, pentru că preţurile mari la gaze i-au determinat pe proprietari să renunţe”, a explicat Corbeanu.


Sistemul de alimentare cu apă în toate satele s-a finalizat în anul 2008, în urma unei ivestiţii în valoare de peste 23 miliarde lei vechi, din bugetul naţional.

 

„Peste 80% dintre cetăţeni s-au legat la reţeaua de alimentare cu apă, şi sunt conştiincioşi în ceea ce priveşte achitarea facturii”, a precizat edilul.

Clădirea primăriei, veche de 130 de ani

Deşi a beneficiat de câteva reabilitări, clădirea primăriei, construită în anul 1881, se află într-o stare destul de avansată de degradare, cu pereţii crăpaţi, tencuiala căzută şi acoperişul şubrezit.

 

„O să renovăm clădirea cu fonduri proprii şi cu ce-o mai da Domnu’, dar am achiziţionat şi un sediu de la Gaze, unde dorim să extindem birourile, pentru că aici nu avem suficient spaţiu”, a spus primarul.

 

Deşi este nemulţumit de felul în care arată clădirea primăriei, edilul se mândreşte cu biroul său, o piesă de mobilier veche de aproape o sută de ani, confecţionată din lemn de nuc şi mahon, pe care nu l-ar schimba pentru nimic în lume.