Mai mulţi parlamentari, printre care deputaţii Marius Iancu şi Emil Albotă, iniţiatori ai modificării Statutului poliţistului

Deputații de Olt Marius Iancu și Emil Albotă se numără printre parlamentarii ce și-au pus semnătura pe proiectul legislativ pentru modificarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului.



În prezent, raporturile de serviciu ale polițiștilor sunt reglementate prin Legea 360/2002 privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și, momentan, actul normativ în discuție conține o serie de prevederi care sunt problematice în raport cu deficitul de resurse umane imens înregistrat doar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.

La acestea se mai adaugă și lipsa de predictibilitate cu privire la stabilitatea pe post a Polițiștilor noi Încadrați, precum și absența unor reglementări clare care să stabilească unitar, coerent și eficient modalitatea de accedere și evoluție profesională, spun inițiatorii.

„Este imperios necesar să fie respectat principiul egalității de șanse, fiind nevoie să se pună semnul egal între angajații din sistemul de ordine publică și siguranță națională, cu expertiză dobândită în domeniul de aplicare prin vechimea în instituție și cei care acced în sistem, ulterior, pe diverse funcții de specialiști, care în acest moment sunt literalmente favorizați.

Din păcate, lipsa stabilității pe post generează costuri de personal pentru Ministerul Afacerilor Interne care pregătește Spre exemplu polițiști în specialitatea ordine publică, dar aceștia după finalizarea perioadei de tutelă de doar 6 luni, se mută pe un post cu o altă specialitate, funcția inițială devenind vacantă iar un alt polițist trebuie școlarizat și numit pe acel post.

Situația a devenit repetitivă la nivelul funcțiilor de execuție, însă nici cu privire la funcțiile de comandă situația nu este eficientă. În prezent, nu sunt stabilite clar și unitar condițiile în care un agent sau un ofițer de poliție pot ocupa funcții de conducere sau comandă, neexistând practică anumite trepte sau condiții de îndeplinit consecutiv și rațional. Spre exemplu, un ofițer de poliție în prezent poate ocupa o funcție de conducere de șef serviciu doar dacă are minim trei ani vechime, fără a fi necesar ca acesta să fii parcurs anterior și alte etape evolutive în carieră. Practic, în prezent fără un set de reguli clare și stricte se pot sări trepte și etape profesionale importante din unui polițist, aspecte ce accentuează și mai mult deprofesionalizarea instituției.

De altfel, se impun și o serie de prevederi cu privire la politica de gestionarea eficientă a resursei umane anterior încadrării pe post, astfel încât la momentul fiecărei sesiuni de admitere candidatul să știe în prealabil locurile destinate a fi ocupate de către cei care vor fi admiși în această sesiune. Mai exact, fiecare candidat își va asuma, dar mai ales va fi motivat să obțină cele mai bune rezultate știind că sesiunea în cadrul căreia el candidează va scoate la concurs spre ocupare locuri dezirabile lui.

Toate aceste disfuncționalități au presupus din partea personalului încadrat depunerea unor eforturi deosebite pentru îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor din responsabilitate, conducând și șorice a structurilor operativ ale Ministerului Afacerilor Interne.

În vederea eficientizării activității instituției, cât și pentru respectarea drepturilor angajaților, este nevoie de o aplicare asupra prevederilor legii fundamentale ce stă la baza meseriei de polițist, statutul polițistului, lege care de la intrarea în vigoare, în anul 2002, a suferit în numeroase modificări, unele prevederi fiind declarate neconstituționale, fapt ce ne trimite către actualele propuneri de modificare/ completare, până vederea punerii în aplicare a celor mai eficiente modalități legislative privind asigurarea transparenței predictibilității și eficienței instituționale”, se mai arată în expunerea de motive.

Printre inițiatori se mai numără senatorii de Olt Siminica Mirea și Paul Stănescu, dar și deputatul Florin Ionuț Barbu.