Informare către toţi fermierii judeţului Olt

Având în vedere perioada care urmează, derularea activităţilor specifice campaniei agricole de vară, când din cauza accidentelor tehnice sau a unor acţiuni voluntare se pot genera incendii ce vor afecta culturile de cereale, pădurile şi terenurile învecinate şi gospodăriile populatiei, vă informam că aşa cum stabilesc cele două norme europene de bune practici în agricultură, GAEC nr. 5 şi 8, arderea terenurilor agricole, a păşunilor şi a vegetaţiei uscate este interzisă. Prin arderea necontrolată a resturilor vegetale şi a miriştilor se pune în pericol de foc vecinătatea terenului incendiat şi mediul înconjurător.

În sprijinul dumneavoastră, vă transmitem câteva măsuri preventive stabilite de Ordinul  nr. 605/579 din  5 septembrie 2008 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale, pentru situaţiile când din motive tehnice nu se pot distruge dăunătorii terenurilor agricole decât prin ardere controlată: Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

    a) condiţii meteorologice fără vânt;

    b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

    c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

    d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

    e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

    f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

    g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

Pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

    a) condiţii meteorologice fără vânt;

    b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

    c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

    d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

    e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

    f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

    g) supravegherea permanentă a arderii;

    h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

    i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007.


Cu deosebită stimă,
DIRECTOR EXECUTIV
DRĂGHICESCU DRAGOȘ -NICOLAE