„Colţul românesc”. Sectorul producătorilor din Piaţa Zahana şi toată Piaţa Steaua, preluate de legumicultorii olteni. Samsarii nu vor mai putea păcăli consumatorul

Asociaţia Tinerilor Fermieri (ATF) Olt, împreună cu cele patru cooperative înfiinţate de la începutul acestui an, la Ghimpeţeni, Pleşoiu, Vădăstriţa şi Urzica, au reuşit un lucru extraordinar. Pentru prima dată de când există pieţe în Slatina, o parte din acestea va fi administrată de producători, eliminând astfel samsarii care încă îi păcălesc pe cumpărători.

Sectorul producătorilor din Piaţa Zahana şi întreaga Piaţă Steaua au fost închiriate de la admistratorul pieţelor din municipiu şi vor fi administrate chiar de producători. Siguranţa că produsele vândute pe aceste tarabe sunt româneşti sută la sută nu va mai putea fi pusă la îndoială. Pentru ca totul să fie cât mai vizibil, spaţiile respective vor fi delimitate, vor fi bannere care să anunţe că acolo este sectorul producătorilor autohtoni, iar cei care vor vinde legume sau fructe vor avea o ţinută pusă la dispoziţie de Asociaţia Tinerilor Fermieri - tricouri verzi, şorţuri roşii.

„Numai aşa ne putem securiza sectorul de preducători. Din păcate, până acum, între producători mai existatu şi semi-producătrori, care aveau atestate pentru doi-trei ari de teren, dar vindeau de toate pe tot parcursul anului. Astfel, producătorii adevăraţi nu aveau loc în piaţă, nu aveau garanţia că sunt respectaţi şi că nu există presiuni asupra lor atâta timp cât erau la mâna admistratorilor de pieţe. Acum, tocmai asta încercăm, să-i asigurăm că acel sector este numai al lor, ne vom putea face un autocontrol al oamenilor care intră în piaţă. Acest program pilot a început în judeţul nostru, dar există şi în Dolj o piaţă preluată integral de cooperativele de acolo, în Craiova”, spune Florin Ciobanu, preşedintele ATF Olt.

Cu privire la costurile închirierii tarabelor, Florin Ciobanu spune că vor fi aceleaşi ca şi până acum, beneficiul fiind acela că falşii producători nu vor mai avea acces în aceste zone.

„Costurile vor fi aceleaşi pe care le plăteau micii producători individual către administratorii respectivelor pieţe. Înainte să încheiem acest contract, preţul per tarabă, per zi era 10 lei, acelaşi preţ îl vom plăti şi noi. Preţul este stabilit printr-o hotărâre de consiliu local şi nu avem voie să-l modificăm, dar nici nu ne dorim să-l modificăm, aceleaşi sume le vom lua şi noi de la membrii asociaţiilor şi cooperativelor. Este adevărat, fără acordul administratorilor pieţei nu se poate face această preluare de către asociaţiile de producători, dar nu văd de unde ar putea veni refuzul. Cel puţin la Slatina, nu am avut niciun fel de probleme, ba, din contră, s-au arătat încântaţi de acestă idee şi ne-au asigurat de tot sprijinul. Astfel nu vom mai auzi micii producători plângându-se că nu au loc în pieţe sau că sunt goniţi de samsari”, mai spune Florin Ciobanu.

Un alt aspect important este că şi producătorii care în prezent vând în aceste pieţe, dar nu sunt afiliaţia asiciaţiei sau vreunei cooperative o vor putea face în continuare. Aceştia se vor putea înscrie în cooperative, dacă vor considera benefic.

În Piaţa Zhana vor veni în special producători din zona Pleşoi, Grădinari, Strejeşti, dar şi Vădăstriţa, iar în Piaţa Steaua cei din zona Ghimpeţeni. În total, Asociaţia Tinerilor Fermieri va avea 75 de tarabe pentru producători, 45 în Zahana şi cel puţin 30 în Steaua.

„Dacă lucrurile vor decurge bine şi micii producători vor fi mulţumiţi, avem deschidere din partea admistratorilor pieţelor din Slatina să preluăm sectoare şi în pieţele Progresul şi Fraţii Buzeşti, dar asta va depinde numai de noi”,
a adăugat Ciobanu.

Pe lângă faptul că de acum înainte cumpărătorul va şti clar că are de unde cumpăra produse româneşti, micii producători vor fi încurajaţi să producă şi iarna.

„Asociaţia Tinerilor Fermieri Olt, împreună cu cele patru noi cooperative ne-am asumat ca cel puţin până la 31 decembrie să avem produse autohtone pe tarabe. Astfel, îi încurajăm pe micii fermieri să producă şi pe timpul iernii, pentru că vor avea spaţiu pus la dispoziţie. Şi până acum se producea pe timp de iarnă, dar pentru că vara nu avea loc la tarabe, nu venea nici iarna, pentru o lună-două. De multe ori chiar dacă tarabele rau goale, nu puteau fi ocupate de producători pentru că erau închiriate de samsari care astfel se asigurau că un loc sigur şi vara următoare. Încercăm să-i conştientizăm că şi pe timp de iarnă vor avea unde să-şi vândă producţia în condiţii decente”,
a declarat preşedintele ATF Olt, Florin Ciobanu.

„Colţul românesc” poate deveni un program naţional


Preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri Olt, care este şi consilierul ministrului Agriculturii, spune că acest program iniţiat în Olt ar putea lua amploarea unuia naţional.

„Miercuri îi voi face o prezentare despre acest program domnului ministru al Agriculturii şi dacă vom avea succes, şi sunt convins că nu se poate să nu avem succes, această idee se va materializa la nivel naţional. Asociaţiile de producători vor închiria de la administratorii pieţelor anumite sectoare şi acolo să-şi aducă membrii. Astfel, «Colţul românesc» ar putea deveni un nou program de succes. Este vorba doar de încurajarea micilor producători prin aranjarea, în sfârşit, a lucrurilor în pieţe”, mai spune Ciobanu.