32 de medici de familie din Olt, implicaţi în Campania de testare pentru depistarea hepatitelor virale B şi C

Campania de testare pentru depistarea hepatitelor virale B și C în județul Olt a fost lansată, miercuri, la Consiliul Judeţean Olt. 32 de medici de familie din judeţ au aderat de program şi pot să testeze pacienţi atât din lista lor, cât şi din afară.
Lansarea campaniei de testare în județul Olt a fost găzduită de Consiliul Județean Olt, autoritățile publice locale înțelegând importanța și unicitatea acestei acțiuni, oferind sprijinul lor în activitățile de sănătate publică destinate locuitorilor județului.

Acesta este cel mai amplu program de screening pentru depistarea hepatitelor virale continuă, județul Olt fiind cel de-al patrulea județ în care se va derula Campania de testare prin cabinetele de medicină de familie afiliate în proiect.

 
„Ne-am întâlnit astăzi pentru a anunţat startul campaniei de testare pentru hepatitele virale, în judeţul Olt. Le mulţumim organizatorilor, în primul rând, pentru că au introdus şi judeţul Olt pe harta prevenirii acestor afecţiuni. Din păcate, tot pandemia, parcă a reţinut bolnavul să se adreseze spitalului încă de la primul simptom. De aceea, existenţa unor asemenea programe, care se derulează prin intermediul medicilor de familie, prezintă un real beneficiu pentru prevenirea, depistarea şi tratarea la timp a hepatitelor virale de tip B şi C. Aveţi tot sprijinul nostru pentru ca mii de olteni să beneficieze de acest program”, a declarat vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu.

 
La rândul său, subprefectul Cosmin Floreanu, a vorbit despre importanţa unui astfel de proiect pentru categoriile defavorizate din judeţul Olt.

 „Este un proiect de anvergură pentru că am văzut că nu se desfăşoară doar în zona de sud, sunt vizate şi alte zone. Ceea ce faceţi este o treabă extraordinară pentru că – acum vorbesc şi din prisma unui fost angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina – ştiu foarte bine că prevenţia este cea care îi ajută pe cei din spitale să poată să trateze pacienţii care au cu adevărat nevoie. Cel mai mare spital din judeţul Olt achiesează la proiect, vă asigur de tot sprijinul!”, a declarat Cosmin Floreanu.

 
„Hepatitele virale sunt cu adevărat o pandemie, dar o pandemie silenţioasă”

 
Medicul Liliana Gheorghe din cadrul Institutului Fundeni din Capitală, manager al proiectului, a vorbit despre nevoia depistării din timp a hepatitelor.

 
„Am început să derulăm acest proiect din 1 august 2021. Trebuie să ştiţi că în lume există 325.000 de persoane infectate cu virusurile hepatitice B şi C, că ele cauzează peste 1 milion de decese anual, prin ciroză, complicaţiile acesteia şi cancerul hepatic, că afectează de nouă ori mai multe persoane decât infecţia HIV şi că hepatitele virale sunt cu adevărat o pandemie, dar o pandemie silenţioasă, nu atât de zgomotoasă cum v-a obişnuit COVID-ul. Hepatita este o boală care nu doare, o boală care nu strigă, care nu dă semne şi de aceea foarte mulţi dintre pacienţi ajung la medic în stadii avansate de boală, cu ciroză hepatică, alături complicaţiile acesteia, cu nevoia de transplant hepatic sau cu carcinom hepatic”
, a afirmat aceasta.

 
Ea a adăugat că România a fost întotdeauna lider în Europa în ceea ce priveşte prevalenţa hepatitelor virale, se află în continuare pe locul întâi cu cazurile de ciroză hepatică. De aici s-a născut nevoia unui astfel de proiect.

„Avem 1.100 de cazuri la suta de mii de locuitori şi 36 de decese. Recunoscând această enormă problemă pe care România o are în aria hepatitelor virale şi consecinţelor lor, Comunitatea Europeană s-a angajat să finanţeze generos acest proiect cu nişte criterii. Sunt de fapt două proiecte gemene de testare – LIVE (RO) SUD şi LIVER (RO) EST. LIVE (RO) SUD, care ne priveşte pe noi, este condus ca beneficiar de proiect de Institutul Clinic Fundeni, Centrul de Gastroenterologie şi Hepatologie, avem ca parteneri Asociaţia România Anti-SIDA, dar pilonul în acest proiect este reprezentat de medicul de familie, de cabinetul medicului de familie care doreşte să se afilieze acestui proiect”, a mai spus Liliana Gheorghe.

 

32 de medici de familie din judeţul au aderat de program şi pot să testeze pacienţi atât din lista lor, cât şi din afară.

 

„În judeţul Olt, acum, avem 32 de medici de familie care au dorit acest lucru. Vor testa pacienţi din listele dumnealor. De fapt, pot testa subiecţi din toată regiunea de Sud a României, Sud Muntenia şi Sud-Vest Oltenia, adică de la Mehedinţi la Ialomiţa, 12 judeţe. Condiţia este ca aceşti pacienţi să se încadreze în criteriul de proiect. Ţinta este de 100.000 de persoane care vor trebuie testate în cadrul acestui proiect, din care minimum 30% trebuie să provină din grupuri marginalizate, defavorizate, subdeservite din punct de vedere medical. Aceste grupuri sunt extrem de variate, dar Comisia Europeană a acceptat ca în aceste grupuri vulnerabile să fie introdusă populaţia rurală, persoanele neasigurate, persoanele cu venituri mici sau fără venituri, persoanele fără adăpost sau care provin din centre de plasament sau se află acolo, presoane de etnie romă şi extrem de multe alte categorii”, a mai spus medicul specialist.

 

Pacienţii pozitivaţi în urma testării vor ajunge la medici specialişti de la Craiova sau din Capitală.

 

„Pe cei pe care îi vom depista gratuit, în cabinetul medicului de familie, printr-un screening care se face simplu, ca un test de glicemie din sânge capilar, iar rezultatul este disponibil în 15 min, îi vom trimite din judeţul Olt către centrul coordonator din Craiova, de la Spitalul Judeţean. Acolo vor beneficia de servicii medicale de înaltă calitate pentru stadializarea, diagnosticul complet şi tratamentul acestor afecţiuni”, a conchis Liliana Gheorghe.