Hepatita misterioasă la copii. Explicaţiile medicilor

Medicii spun că forma încă necunoscută de hepatită poate fi pusă şi pe seama ridicării deodată a restricţiilor COVID şi revenirea copiilor în comunitate.

Medicul Dorian Costescu a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24”, că cei mai mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi aveau şi un adenovirus.

„Deocamdată, încă suntem în bâjbe cu această hepatită de etiologie necunoscută, exact aşa cum eram la începutul pandemiei. Nu ştim ce se întâmplă, cum se întâmplă şi de ce se întâmplă acest lucru. S-a demonstrat că undeva la 75% din cazurile de hepatită de etiologie necunoscut – sunt undeva la 350 de cazuri documentate până la ora actuală - aveau un adenovirus subtip 41. Acest lucru s-ar constata la 75% din pacienţi, dar ceilalţi nu au acest adenovirus. De ce s-a întâmplat chestia asta? Cu toţii ştim că am stat cam un an, un an şi ceva, izolaţi, iar aceste adenovirusuri nu s-au răspândit. Nerăspândindu-se, acum, după ce copiii s-au reîntors în activitate, şi-au găsit loc şi au început să fie din ce în ce mai mult”, a declarat Costescu.

Mai multe, medicul spune că a crescut prezentabilitatea pacienţilor cu multe boli, care nu sunt neapărat „de sezon”.

„Este un an atipic. În general, în lun martie, sfâşitul lui martie-începutul lui aprilie, prezentabilitatea la cabinet era mai scăzută. Nu mai aveam atât de multe viroze, copiii începeau să se imunizeze. Anul acesta, chiar şi în luna mai, copiii se prezintă la cabinet cu patologie diversă”, a mai spus specialistul.