FOTO. Razie pe drumurile din Olt. Amenzi de peste 100.000 de lei

Poliţiştii Serviciului Rutier Olt şi cei ai structurilor rutiere și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat, în intervalul 12.00-16.00, în data de 19 mai, în sistem integrat, sub coordonarea Direcției Rutiere, din cadrul I.G.P.R., pe tronsoanele de drum, din județul Olt, cu risc rutier și criminogen ridicat.

În cadrul acțiunii, au participat aproximativ 80 de polițiști, iar în spijinul polițiștilor din Olt au venit și polițiști rutieri din cadrul Brigăzii Autostrăzi și inspectoratelor de poliție județene Argeș, Vâlcea, Dolj și Teleorman.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 316 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 117.785 de lei, dintre care 289 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și 27 la alte acte normative.

Dintre sancțiunile aplicate, 153 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 19 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 25 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 8 pentru baterile săvârșite de căruțași”, transmite IPJ Olt.

De asemenea, au mai fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale conform Ordonanței Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și 91 alte sancțiuni la regimul rutier.

Totodată, au fost reținute 18 permise de conducere, dintre care 15 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise și 3 pentru alte abateri.

Au mai fost reținute 18 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

Recomandăm conducătorilor de vehicule să respecte regulile de circulație, să crească distanța de siguranță între vehicule, să evite depășirile riscante și să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă”, este mesajul IPJ Olt.