De ce au decis doi fraţi din Olt să nu mai are pământul, în ferma lor. Ce rezultate au obţinut cu semănatul direct (VIDEO)

Fraţii Vicenţiu şi Cristian Cremeneanu lucrează aproximativ 800 de hectare de teren agricol, gard în gard cu Baza NATO de la Deveselu. De aproximativ 10 ani, în ferma lor se foloseşte o tehnologie care presupune semănatul direct al culturilor fără arătură, pentru a nu scoate apa din sol. Această tehnologie este foarte populară în SUA, însă este îmbrăţişată de tot mai mulţi fermieri români.

Vicenţiu Cremeneanu a explicat că această tehnologie păstrează apa în sol. Rezultatele fermei din Deveselu, din ultimul deceniu, arată că agricultura cu lucrări minime reprezintă viitorul.

„Este o tehnologie care în alte ţări este aplicată de foarte mulţi ani, cu rezultate foarte bune. Asta înseamnă să fii foarte atent la ceea ce faci în fermă şi, bineînţeles, nu oricum poţi face această agricultură conservativă sau agricultură prin care încerci să fii mai aproape de sol şi să ai lucrări minime sau, dacă poţi, să faci şi semănatul direct. Pentru aceste lucruri, îţi trebuie echipamente speciale şi să ai grijă tot timpul să nu forţezi terenul, când este umiditate foarte mare. Pentru că dacă tu ai compactat terenul, nu poţi să faci agricultură fără a afâna solul. De zece ani nu mai utilizăm plugul, în ferma noastră de la Deveselu. Facem lucrări minime sau semănat direct şi în acest fel noi reuşim să avem un plus de producţie din faptul că nu scoatem apa din sol, dar şi ţinem activitatea microbiană din sol la parametri cât mai buni”, spune Vicenţiu Cremeneanu.

El a adăugat că este exclus să revină la tehnologia afânării pământului care echivalează cu distrugerea solului. În plus, fără arătură creşte gradul de fertilitate.




„Lucrurile acestea, pentru noi, sunt importante pentru că vrem să căptăm cât mai multă experienţă, acum am câştigat încredere, pentru că rezultatele au fost foarte bune, la toate lucrările care au fost în acest sistem, la mazăre, rapiţă, grâu, porumb, floarea soarelui. Producţiile au dovedit că drumul pe care mergeam noi era unul greşit şi noi vrem să învăţăm an de an. Ne inspirăm de la ceea ce fac fermierii avansaţi din alte zone ale lumii. Implementăm la noi, aici, căutăm să facem ceva mai mult. Pentru noi, fiecare an trebuie să ne aducă ceva în plus, în experienţa noastră, şi considerăm că drumul pe care mergem este unul bun şi nu ne vom abate să ne întoarcem la arat sau la distrus solul. Datoria noastră este să lăsăm mai departe un sol bun şi, dacă putem să creştem gradul de fertilitate, este nemaipomenit”, a mai spus inginerul agronom.

Tehnologia lucrărilor minime, adoptată de tot mai mulţi fermieri români

Vicenţiu Cremeneanu explică importanţa aplicării unei tehnologii care păstrează apa în sol, având în vedere că zona de sud a României este tot mai dispusă deşertificării.

Irigaţiile reprezintă o altă strategie care este implementată la ferma fraţilor Cremeneanu.

„Pomeneam de mai multe culturi pentru că pentru noi este importantă rotaţia culturilor, este important să oferim solului şansa de a avea culturi care îi îmbunătăţesc calitatea şi sunt lucruri care se vor vedea şi în exerciţiul financiar al fermei noastre: nu monocultură, nu lucrări agresive ale solului, nu lucrarea solului în condiţii de uscătură maximă. Ne aflăm într-o zonă unde arşiţa şi aridizarea continuă an de an. Faptul că acum putem să avem şi culturi irigate este încă un plus şi continuăm investiţiile pe partea de irigat şi pe partea de lucrări minime ale solului – covoare vegetale, culturi de acoperire – căutăm  tot ceea ce ne poate ajuta să avem rezultate mai bune, în condiţiile în care nu aducem o exploatare nercorespunzătoare a solului”, mai spune el.

Agricutura conservativă câştigă teren în România.

„În România, din ce în ce mai mulţi fermieri se îndreaptă către această tehnologie de lucrări minime, în ultimii ani. Bineînţeles că ea cere răbdare pentru că, la un moment dat, pot exista ani foarte grei şi mulţi se mai întorc la vechi, considerând că nu este bine ceea ce fac. Dar, trebuie răbdare şi foarte multă atenţie în ceea ce faci. Câştigă teren agricutura conservativă, agricultura cu lucrări minime sau semănatul direct. Oamenii vor vedea că dacă se apleacă mai mult asupra tehnologiei şi rezultatele vor fi bune, sigur nu se vor mai întoarce la clasic”, conchide Vicenţiu Cremeneanu.