Daniel Oprescu, mesaj către suporteri: „Să avem răbdare cu aceşti tineri, Slatina nu a avut niciodată jucători de naţională”

CSM Slatina s-a impus fără drept de apel, 3-0, cu Ripensia Timişoara, la capătul unei partide în care scorul putea fi mai mare, având în vedere şi alte ocazii mari ale slătinenilor. La debutul în tricoul grupării slătinene a deschis drumul către victorie Luis Niţu, un alt jucător tânăr din lotul grupării slătinene, care a evoluat pentru naţionalele de juniori. De altfel, şi Dorin Toma, autor al unei duble, este tot un jucător tânăr, cei mai experimentaţi componenţi ai echipei fiind Cătălin Doman, Alexandru Popovici, Sălcianu şi Necşulescu. Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, le-a cerut suporterilor, la finalul partidei, să aibă mai multă răbdare cu jucătorii tineri şi să nu-i mai taxeze la fiecare nereuşită.

CSM Slatina s-a impus cu 3-0 cu Ripensia Timişoara, pe teren propriu, prin golurile marcate de Luis Niţu, care a debutat în tricoul grupării slătinene, şi Dorin Toma, care a reuşit o „dublă”. Slătinenii au început în forţă partida, cu un presing avansat, care a dat repede roade. De altfel, tehnicianul grupării slătinene a dezvăluit că echipa sa a mizat pe acest aspect, în confruntarea cu formaţia bănăţeană.

„Asta am antrenat toată săptămâna, să-i surprindem printr-un presing avansat, pentru că am văzut că sunt o echipă care începe construcţia de la portar, iar uneori se hazardează... Speram să recuperăm multe mingi în jumătatea de teren adversă, iar de acolo să le fructificăm, şi aşa s-a şi întâmplat. Am avut două goluri şi mai puteam avea două, până la pauză... În schimb, acestă strategie epuizează resursele jucătorilor. Aşa cum aţi văzut, în primele etape am stat mai bine fizic... Acum, făcând acest presing avansat, resursele se epuizează şi nu poţi ţine acest ritm tot meciul”, a declarat antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu.

După şase etape, CSM Slatina, care este nou-promovată, ocupă un loc la jumătatea clasamentului şi stă destul de bine, aflându-se printre echipele care se menţin aproape de pluton.

Gruparea slătineană are în componenţă destui jucători tineri, născuţi 2004, 2002 sau 2001, unii dintre ei fără experienţa jocurilor LigiI a II-a. Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, s-a arătat oarecum nemulţumit de faptul că spectatorii taxează imediat nereuşitele jucătorilor, fără să ia în calcul tinereţea lor.

 „Avem jucători care nu au aşa mare experienţă... A ieşit Popovici din primul unsprezece, care are 34 de ani, şi a intrat Luis Niţu, cel care a marcat primul gol, care e născut 2001... Dar, aşa cum am mai spus-o, să avem încredere şi răbdare, pentru că mi se pare totuşi că lumea nu are răbdare. Îi taxează la fiecare fază şi sunt foarte supărat pe acest aspect. Nu mai ascund să spun asta. Sunt foarte supărat pe suporteri. Sunt doar suporteri de rezultat şi nu înţeleg că aceşti copii sunt copiii lor. E frumos să câştigi de fiecare dată sau să obţii un rezultat pozitiv, numai că în viaţa unei echipe se întâmplă şi lucruri mai puţin plăcute, cu atât mai mult cu cât noi suntem şi lipsiţi de experienţă, în afară de Doman, Sălcianu, Popovici şi Necşulescu”, a precizat Oprescu.

Din această vară, în lotul grupării slătinene au ajuns o serie de jucători care au evoluat pentru naţionalele de juniori ale României, cum ar fi Luis Niţu, George Leaţă, Cristinel Dinu, Ionuţ Mitran sau Andrei Traşcu.

„Leaţă este jucător născut 2004, săptămâna aceasta am mai adus un jucător, un atacant născut 2004, tot jucător de la naţionalele de juniori. De altfel, cei tineri, sunt jucători de naţională. Slatina nu a avut niciodată aşa ceva, dar cu aceşti copii trebuie avut răbdare. Ei vor fi un viitor Bancu, Florin Ştefan, Mihai Căpăţînă, jucători pe care tot noi i-am crescut, iar acum ne bucurăm că ne uităm la ei, şi ne mândrim că sunt de aici. Dar, repet, e nevoie de răbdare”, a declarat Daniel Oprescu.

Două victorii, două egaluri şi două înfrângeri, zece goluri marcate şi şase primite, reprezintă linia de clasament a grupării slătinene, aflată pe locul unsprezece în clasament, cu opt puncte acumulate în cele şase partide scurse din acest sezon.

Ca şi număr de goluri marcate, suntem printre primele echipe. Am dat gol cu fiecare echipă. Paradoxal, lumea spune despre noi, Slatina, o echipă care se apără foarte bine. Nu este chiar aşa. Exceptând meciul acesta şi cel de la Chiajna, noi am primit goluri. Eu aş vrea să terminăm fiecare joc fără gol primit, dar aşa cum aţi văzut suntem printre echipele fruntaşe la numărul de goluri marcate, asta ca să se spulbere mitul acesta, că noi suntem o echipă defensivă”, a mai spus Oprescu.

CSM Slatina va întâlni sâmbătă, 17 septembrie, în deplasare, Metaloglobus Bucureşti, formaţie care are un singur punct adunat în şase meciuri, însă, până atunci, va avea de disputat şi jocul din Cupa României, cu Petrolul Potcoava, programat marţi.  Tehnicianul grupării slătinene, Daniel Oprescu, a precizat că va trimite în teren, în jocul din Cupa României, componenţii lotului care au evoluat mai puţin.

Jocul din Cupa României îl vom aborda cu jucătorii care au evoluat mai puţin, cu atât mai mult cu cât, sâmbătă, ne aşteaptă un meci dificil, în deplasare, cu Metaloglobus, o echipă contracandidată la menţinerea în Liga a II-a”, a încheiat antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu.