CSM Slatina va susţine şapte meciuri de pregătire. Dinamo Bucureşti şi CSA Steaua, printre adversare

Oficialii echipei CSM Slatina au stabilit programul jocurilor de pregătire. Divizionara secundă se va reuni în primele zile ale anului 2023, după care va susţine un stagiu centralizat la Fundata, la Cheile Grădiştei, urmând ca la revenirea în localitate să susţină şapte meciuri de pregătire. Printre adversarele din amicale se numără CSA Steaua şi Dinamo Bucureşti.

 

Gruparea pregătită de Daniel Oprescu va relua pregătirea în vederea abordării stagiunii de primăvară pe data de 4 ianuarie.

Cantonamentul montan este programat în perioada 13-22 ianuarie, în staţiunea Fundata, la Complexul Cheile Grădiştei , urmând ca la revenirea în localitate să dea startul jocurilor de pregătire.

Şapte partide vor disputa slătinenii înaintea începerii stagiunii de primăvară, primul joc oficial fiind programat pe 25 februarie, pe teren propriu cu Oţelul Galaţi. Printre adversarele din jocurile de pregătire se numără CSA Steaua şi Dinamo Bucureşti.

Programul jocurilor de pregătire:

28 ianuarie: CSM Slatina-Minerul Costeşti (acasă)

1 februarie: CSM Slatina- Dinamo Bucureşti (locul disputării nu este stabilit)

4 februarie: CSM Slatina- CSM Cetate Turnu Măgurele (acasă)

8 februarie : CSM Slatina-Sporting Roşiori (acasă)

11 februarie: CSM Slatina-Progresul Spartac (deplasare)

15 februarie: CSM Slatina- CSA Steaua (locul disputării nu este stabilit)

18 februarie: CSM Slatina- CS Comunal Şelimbăr (acasă)