Câţi bani a primit CJ Olt, la rectificarea bugetară. Către ce investiţii vor fi direcţionate fondurile

Consiliul Judeţean Olt a primit de la Guvernul României aproximativ patru milioane lei, la rectificarea bugetară din această lună.

Potrivit preşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu, banii sunt direcţionaţi către întreţinerea drumurilor judeţene.

„Consiliul Judeţean Olt a primit, săptămâna trecută, atunci când a fost aprobată rectificarea bugetară de Guvernul României, aproximativ 4 milioane şi patru sute de lei pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor judeţene. Astăzi, am inclus în buget această sumă. De asemenea, am mai primit o suplimentare de sume pentru Programul Cornul şi laptele în şcoli. Aşa cum ştiţi, acest program se derulează prin Consiliul Judeţean. A fost suplimentată suma, astfel încât să avem banii necesari, până la finalul anului, pentru funcţionarea acestui program”, a declarat Marius Oprescu.

El a adăugat că forul judeţean aşteaptă şi o altă alocare de fonduri de la Guvern, pentru plata indemnizaţiilor de handicap pe care administraţiile locale din judeţ le plătesc.

„Există acest probleme şi în acest an. Guvernul nu a alocat de la început suma pentru întregul exerciţiu financiar. De asemenea, după cum ştiţi, în ceea ce priveşte indemnizaţiile de handicap, sunt persoane care intră în plată în cursul anului, a căror indemnizaţie nu este prinsă atunci când se estimează bugetul pentru anul în curs şi atunci este nevoie de o rectificare. Deşi aceşti bani n-au fost prinşi la această rectificare din august, sunt convins că în septembrie-octombrie se va face o rectificare şi aceste sume vor fi alocate”, a conchis Oprescu.