Bilete în schimbul PET-urilor, în Vinerea Verde. Programul se derulează cu sprijinul Kaufland

Locuitorii din 65 de oraşe din ţară, printre care şi cei din Slatina, se pot alătura programului Vinerea Verde. Astfel, în schimbul a cinci deşeuri, care vor fi introduse în tonomatele din parcarea magazinelor Kaufland, vor primi bilete pentru mijloacele de transport în comun.

Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din 65 de orașe din toate județele țării vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deșeuri. Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde.

Practic, dacă vii cu 5 PET-uri/doze/sticle la unul dintre magazinele Kaufland, primești în schimb un bilet cu două călătorii pentru mijloacele de transport în comun.

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în automatele Tomra de colectare separată din parcările și din interiorul magazinelor Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare.

Campania se desfășoară pe 16 septembrie, în intervalul 09:00-17:00, în 134 de magazine Kaufland România. În Slatina, cei care vor să participe la program pot alege Kaulfandul din Steaua sau cel de pe Bulevardul Nicolae Titulescu.  Lista completă a localităților și magazinelor participante poate fi consultată AICI.

Începând cu 1 septembrie 2021, toate magazinele Kaufland din țară dispun de infrastructuri de reciclare de tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), compania devenind astfel primul reteiler din România, care oferă o rețea de automate de reciclare la nivel național. În plus, în cadrul campaniei „Să reciclezi e mai ușor decât crezi”, toți consumatorii care vor adopta un comportament ecologic primesc cupoane de 10% reducere, la fiecare 5 ambalaje colectate, pentru o anumită categorie de produse ce se actualizează lunar cu sprijinul furnizorilor. În perioada 14-20 septembrie 2022 se va oferi 10% reducere pentru toată categoria de sucuri necarbogazoase.

Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale. Primăriile din orașele participante au fost invitate să se alăture ca parteneri în campanie și să susțină implementarea acesteia în orașele lor.