Bărbatul din Cilieni dat dispărut de familie, găsit mort pe un izlaz

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Cilieni, dat dispărut de familie, a fost găsit mort, pe izlazul din localitate.

Poliţiştii au deschis un dosar în acest caz.

„La data de 20 noiembrie a.c., bărbatul în vârstă de 54 de ani, din comuna Cilieni, județul Olt, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu în data de 16 noiembrie a.c. și nu a mai revenit, a fost identificat decedat pe izlazul comunal.

Trupul acestuia a fost depus la morga Spitalului Orășenesc Corabia în vederea efectuarii autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, a fost întocmit un dosar pensal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

Dispariţia lui Marian Micu a fost anunţată de ginerele său. Bărbatul ar fi plecat de acasă în  data de 16 noiembrie.