Arhitectul Sever Mitrache, expoziţie de pictură la Galeria „Artis” Slatina

„Fac ce vreau”, expoziţia de pictură a arhitectului oltean Sever Mitrache va fi vernisată marţi, 15 februarie, la Galeria „Artis” a Muzeului Judeţean Olt.

Server Mitrache este unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai judeţului Olt, printre puţinii restauratori din zona Olteniei.

Născut la 24 septembrie 1956 la Timişoara, a absolvit Liceul Industrial Metalurgic din Slatina. În anul 1982 devine arhitect diplomat, absolvind Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. În anul 2009, a urmat cursurile Școlii de Studii avansate - Specializarea Restaurarea și Conservarea Monumentelor Istorice, iar în 2010 Work-shopul „Crecetarea și restaurarea patrimoniului” organizat la Universitatea de Arhitectură din Rona, Facultatea de Arhitectură Pescara - Italia.

Din 2006, este Membru al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, nr.5, iar din 2008 arhitect-specialist în cercetarea, conservarea și restaurarea monumetelor istorice.

„Este unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai judeţului şi unul dintre puţinii restauratori din zona Olteniei. A proiectat numeroase clădiri din diverse oraşe ale României: Sibiu, Satu-Mare, Orşova, Bucureşti, Cluj-Napoca, Balş, Drăgăneşti-Olt şi Slatina. Complexul Sportiv Slatina, Consulatul german din Sibiu, Studioul TVR Craiova, amenajarea secției de istorie și cultură slătineană din cadrul Muzeului Județean Olt, mai multe spaţii comerciale, sedii ale unor instituţii bancare, sunt doar câteva dintre lucrările sale de referinţă”, spune muzeograful Claudia Balaş.

De actualitate sunt lucrările de reamenajare peisagistică a Bisericii Sfânta Treime din centrul istoric al municipiuluii Slatina, atent supravegheate de arhitectul Sever Mitrache care, alături de un gruptineri voluntari, au adus la suprafață ruinele unei clădiri monument, și anume Cazinoul din Slatina. Reputatul arhitect este implicat în lucrările de transformare a fostului sediu BNR din Slatina în judecătorie sau de restaurare a monumentului istoric Casa Fântâneanu.

„Personalitate plurivalentă, dincolo de proiectare, Sever Mitrache a experimentat pictura, alegând tehnica picturii în cuțit, dovedind dexteritate în a reda atmosfera locurilor pe care le înfățișează în lucrările sale”, mai spune Claudia Balaş.

Expoziții personale:

- 2000 - Drăgășani
- 2003 - Galeria „PRO ART - club”, Balș
- 2004 - Galeria „Radio Art”, Craiova
- 2004 - Muzeul Județean Olt, Slatina
- 2005 - Galeria „PRO ART - club”, Balș
- 2005 - Biblioteca județeană „Ion Minulescu” , Slatina
- 2006 - Galeria „Radio Art”, Craiova
- 2006 - Galeria „Art Delia”, Slatina.

Expoziții de grup:

- 1982 - Sala „ARTIS” a Muzeului Județean Olt, Slatina
- 1983 - Sala de expoziții a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, București
- 1996 - Biblioteca Metropolitană pentru Copii, București
- 1997 - 2010 - „Salonul de toamnă”, Slatina
- 1997 - 2010 - „Salonul de primăvară”, Slatina
- 2000 - Cercul Militar, Craiova
- 2009 - „Un secol de artă cultă în Țara Oltului” , Muzeul de Artă, Craiova
- 2009 - „Un secol de artă cultă în Țara Oltului”, Muzeul Județean Olt, Slatina
- 2010 - Galeria „Radio Art”, Craiova
- 2010 -„Tabăra Nicolae Truță”, Galeria „ARTIS” a muzeului Județean Olt, Slatina.

A participat la tabere de creație organizate în țară, la Curtea de Argeș, Ghimpețeni, Sighișoara, Sfântu Gheorghe - Deltă, Câmpulung Muscel, Corabia, Orșova, etc. El însuși a organizat o tabără de creație intitulată „Tabăra de o zi și o noapte” în satul natal, Bobicești.

Lucrările sale se găsesc în colecţii particulare răspândite în întreaga lume: Canada, Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania, Grecia, Bulgaria, Italia şi Spania.

Expoziția va fi deschisă în perioada15 februarie - 7 martie 2022.