Alimentarea cu apă, întreruptă pe o stradă din Slatina

Alimentarea cu apă a fost întreruptă, pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina, în cadrul lucrărilor de extindere a reţelei, în municipiu.

Potrivit unui comunicat remis de Compania de Apă Olt, serviciul de alimentare cu apă este oprit în zona străzii Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, până la ora 14.00.

Motivul este faptul că se realizează un cuplaj pe strada Aleea Oltului, intersecție Peco Petrom, lucrare care face parte din investițiile pe care Compania de Apă Olt le face în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”.