Actele de identitate expirate în timpul stării de alertă nu mai pot fi folosite începând de astăzi

Actele de identitate a căror valabilitate a fost prelungită cu 90 de zile, după încetarea stării de alertă, îşi pierd valabilitatea, astăzi, potrivit unui comunicat remis de Direcţia Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Olt.

Potrivit sursei citate, cetăţenii ale căror documente îşi pierd valabilitatea la această dată sunt invitaţi să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, pentru reînoirea cărţii de identitate.

 „Conform OUG 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului”, arată sursa citată.

 Astfel, pentru evitarea prezentării în acelaşi timp a unui număr mare de persoane la sediul serviciilor, reprezentanţii Direcţiei recomandă ca cetăţenii să consulte programul de activitate al serviciilor locale.