20 mai, ziua organizării Bursei locurilor de muncă de către AJOFM Olt

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va organiza, pe data de 20 mai, bursa locurilor de muncă. Astfel, persoanele aflate în căutarea unei slujbe vor putea interacţiona cu angajatorii care au nevoie de forţă de muncă. 


Persoanele din judeţul Olt aflate în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptate să participe, pe data de 20 mai, la bursa locurilor de muncă.  Deocamdată, locaţia desfăşurării evenimentului nu a fost stabilită, însă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt a demarat acţiunea de contactare a agenţilor economici în vederea depistării unui numar cât mai mare de locuri de muncă vacante, din diverse domenii de activitate, care sa fie oferite participanţilor la bursă.

„Bursa Locurilor de Muncă reprezintă o oportunitate pentru toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale, sau în ultimă instanţă, să se orienteze/reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung”, a precizat Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt. 

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la această acţiune, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite in cadrul bursei la sediul instituţiei din Slatina, str. Prelungirea Crisan, nr.2 sau o pot transmite pe adresa de e-mail ajofm.ot@anofm.gov.ro sau prin fax 0249/432276.